Albirea dinților este unul din procesele cele mai în vogă, atât printre vedete, cât și printre pacienții de rând. Oricine își dorește să aibă un zâmbet alb și strălucitor, pentru că oricine își dorește o dantură care nu doar să fie sănătoasă, dar să și emane un aer sănătos și plăcut la vedere. Cu toate acestea, există, ca la orice alt lucru pe lumea aceasta, avantaje și dezavantaje. Haideți să vedem ce aspecte pozitive aduce acest proces și care sunt aspectele sale negative.
Albirea dinților nu este recomandată minorilor
Din cauza faptului că pulpa dentară, la fel ca orice alt organ, este în dezvoltare până la aproximativ vârsta de 18 ani, albirea dentară nu este recomandată minorilor. Deși noi, medicii stomatologi, vedem acest lucru ca pe un avantaj, pentru a reduce riscul alegerilor impulsive, pacienții noștri sunt de altă părere. Există o multitudine de pacienți care fumează de la vârste fragede ori care beau cafea înainte să fie adulți din punct de vedere legal. Atunci când un adolescent, însoțit de părinții săi la cabinet, cere o albire dentară, în funcție de caz, ne simțim obligați să refuzăm pacientul. Dacă pulpa dentară nu este complet formată atunci când realizăm acest proces, dintele minorului poate fi afectat și chiar distrus, în funcție de ce anume își dorește acesta. Din acest motiv, noi nu recomandăm albirea dentară pentru persoanele de sub 18 ani.
Albirea dentară poate deschide dinții la culoare cu de la 6 la 14 nuanțe de alb
Acest avantaj aduce adevărate bucurii în cazul celor ce dezvoltă complexe de inferioritate din cauza zâmbetului lor pătat. Deși atunci când încercăm să deschidem la culoare cu 14 nuanțe dinții unui pacient, produsele sunt mai dure, noi căutăm întotdeauna să folosim produse sigure. Acestea trebuie să nu afecteze nici smalțul, nici interiorul dintelui.
Așadar, faptul că albirea dentară poate deschide dinții la culoare cu de la 6 la 14 nuanțe de alb este, cu siguranță, un avantaj pentru toată lumea. În funcție de fiecare pacient în parte și de situația în care se află, dacă optează pentru un număr mare de nuanțe, acest proces poate fi realizat într-una sau mai multe ședințe.
Efectul albirii dentare rezistă în jur de 6-12 luni
Din punctul de vedere al specialiștilor, să ai dinții albi timp de 6-12 luni este un mare câștig. Cu toate acestea, firea umană este fatalistă, dorindu-și efecte permanente, indiferent de subiect. Din acest motiv, s-ar putea ca unor clienți să li se pară că efectul de până la un an de dinți albi și strălucitori să fie prea scurt. Ei își doresc un efect mai îndelungat. Noi suntem de părere că albirea dinților o dată pe an este cât se poate de bine. Ar trebui să fim cu toții fericiți cu ceea ce avem. Un produs mai puternic, așa cum am explicat mai sus, poate avea efecte adverse grave asupra dinților noștri.
Albirea dentară nu este un proces dureros
Acesta este unul din cele mai importante avantaje ale albirii dentare: faptul că nu este un proces dureros. Albirea dentară este un proces cât se poate de simplu și care nu implică nici cele mai mici riscuri. Acest lucru înseamnă că, dacă aveți dantura într-o stare de sănătate normală, fără ultrasensibilități dentare sau fără fisuri dentare ori carii, puteți beneficia și voi de acest tratament. Și asta fără efecte adverse și fără durere! Cu alte cuvinte, un zâmbet impecabil nu a fost niciodată mai ușor de obținut.
Albirea dentară trebuie ”întreținută” pentru a se menține
Albirea dentară nu rezistă de la sine, dacă pacientul consumă doar produse colorate, de tipul cafelei, ceaiului sau al tutunului. Din acest motiv, este important de întreținut activități și de consumat alimente care ajută la păstrarea sa. De ce? Pentru a avea parte de efectul de albire pe o durată cât mai lungă de timp. Igiena dentară care urmează sfaturile dentiștilor este un prim pas pentru a menține efectul de dinți albi pe o perioadă cât mai îndelungată.
Spălați-vă pe dinți după fiecare masă și folosiți atât periuța de dinți, cât și apa de gură și ața dentară. În plus, evitați alimentele și băuturile puternic colorate, cum ar fi vinul, cafeaua, ceaiul și țigările. Consumați kiwi, căpșuni, țelină, morcovi și alte alimente naturale. Acestea ajută la curățarea dinților, pentru un efect de dinți albi cât mai îndelungat.
Clinica OneDent Iași – Te așteptăm cu plata în rate, pentru orice intervenție stomatologică. Fă-ți o programare acum!
Telefon: 0750.814.417, Strada Păcurari 18, bl. B3, Iași
Clinica OneDent Brașov – Programare rapidă, plata în rate, consultații gratuite
0731 368 366, Strada Hermann Oberth 8, Brașov
Sau te poți programa online pe:
contact@onedent.ro
Diferența o faci zâmbind!